Cetatea Fagarasului

Cetatea Fagarasului

Centrul unuia dintre cele mai mari domenii din Transilvania, care la 1632 cuprindea 62 de sate, cetatea Făgăraşului a fost, începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi mai cu seamă în secoul al XVII-lea, reşedinţă nobiliră şi princiară importantă.

Construirea unui punct fortificat la Făgăraş trebuie pusă în legătură cu poziţia sa strategică – la jumătatea drumului comercial dinspre Sibiu şi Braşov şi în vecinătatea Ţării Româneşti (de a cărei istorie a fost legată), stăpânirea cetăţii dovedindu-se foarte importantă pentru voievozii şi principii Transilvaniei. Ştefan Mailat şi Gaşpar Becheş au folosit-o ca piesă de sprijin în lupta pentru tronul Transilvaniei, Mihai Viteazul a considerat-o ,,cetate de scaun”, principele Gabriel Bethlen i-a acordat întâietate faţă de Alba Iulia în modernizarea fortificaţiilor, iar Mihail Apafi o va transforma, datorită poziţiei sale întărite, în reşedinţă princiară. Aici, în cetatea Făgăraşului s-au ţinut între 1670 şi 1691 11 Diete şi 18 delegaţii (reuniuni mai restrânse), în timp ce la Alba Iulia 15 Diete şi 3 delegaţii.

Primele ştiri documentare care atestă existenţa cetăţii de piatră sunt din 1455, când este menţionat un ,,castelan”, iar în anul următor Iancu de Hunedoara, scriind braşovenilor, aminteşte de ,,cetatea noastră Făgăraş”. 

Cercetările arheologice din cetate desfăşurate cu ocazia diferitelor etape de restaurare au scos la iveală existenţa, înaintea acestei cetăţi de piatră, unei fortificaţii din lemn cu val de pământ, construită aproximativ pe amplasamentul actualei cetăţii. Distrugerea violentă relevată de cercetările arheologice a curmat brusc, către mijlocul secolului al XIII-lea, existenţa acestei fortificaţii, distrugere ce poate fi pusă în legătură cu invazia tătară din 1241. Tipologic, fortificaţia de lemn se încadrează în sistemul general de apărare practicat în Transilvania.

Cetatea de zid, atestată documentar la mijlocul secolului al XV-lea, prezintă o planimetrie de tip patrulater neregulat, cu latura de est mai lungă şi apărată de un turn de avanpost de tip barbacană, la o distanţă de circa 20 de metri de cetate. Incinta era formată de un zid patrulater de tip crenelat, întrerupt de patru turnuri – trei de tip bastionar şi unul rotund de tip donjon (care este şi cel mai înalt turn al cetăţii). Paramentul zidurilor de apărare prevăzute cu ambrazuri aveau la partea superioară, în spatele crenelurilor un drum de strajă, din bârne groase, ale căror urme în zidărie se mai pot vedea şi acum în unele spaţii netencuite.

Tipologic, în această fază, cetatea Făgăraşului se poate defini ca o fortificaţie de apărare cu caracter militar. Ca stil de construcţie, cetatea corespunde în secolul al XVI-lea, sistemului de fortificaţii occidental introdus în Transilvania începând cu secolul al XIV-lea.

Veacul al XVI-lea aduce cu sine cele mai importante modificări petrecute în arhitectura cetăţii Făgăraşului, care vor transforma cetatea de apărare într-un castel cu o puternică fortificaţie exterioară.

Iniţiatorul acestor ample lucrări va fi Ştefan Mailat (voievod al Transilvaniei între 1534 -1540 şi proprietar al cetăţii între 1528-1541) care separă planul de castel (locuinţa nobiliară) de planul de cetate (construcţia militară propriu-zisă). Înconjoară cetatea de piatră cu zid de apărare, zid care va îngloba şi turnul barbacană, cu fante pentru artilerie, coronament crenelat, respectând planimetria vechilor ziduri de apărare. Zidurile interioare sunt dublate cu ziduri de cărămidă, culoarele astfel create având diferite destinaţii – casele voievodului, sufrageria căpitanului etc. Tipologic, toate acestea transformă cetatea de apărare într-un castel seniorial fortificat.

Gaspar Békés, proprietar al Făgăraşului între 1567 – 1573, realizează şanţul din jurul cetăţii, pământul scos fiind folosit pentru întărirea părţii interioare a zidurilor.
La sfârşitul secolului al XVI-lea este posibil ca în timpul lui Ştefan Bathory (voievod al Transilvaniei între 1571-1586) şi a lui Balthazar Bathory (stăpân al cetăţii între 1588-1594) să se fi efectuat transformarea tuturor celor patru laturi ale vechii cetăţii în apartamente şi înglobarea celor patru turnuri la nivelul acestora. Tot acum începe construirea primului bastion care va purta numele familiei, în colţul sud-estic al incintei exterioare, dar care va fi terminat ulterior. De numele lui Balthazar Bathory se leagă o serie de transformări estetice importante şi ridicarea unui nivel trei, cel puţin, deasupra uneia dintre laturile cetăţii (cea sudică), ancadramente de piatră păstrând blazonul lui.

În secolul al XVII – lea, transformările arhitecturale stabilesc forma actuală a complexului fortificat de la Făgăraş.
Gabriel Bethlen (principe al Transilvaniei între 1613-1629), unul dintre cei mai importanţi constructori ai cetăţii, întocmeşte, în 1623 un plan privind lucrările de construcţie şi modernizare a cetăţii în 36 de puncte, plan care prevedea printre altele, construirea a încă trei bastioane prevăzute cu cazemate, realizarea unui număr de 600.000 de cărămizi într-un an de către 1500 de iobagi permanenţi, organizaţi în trei schimburi, cărămizi necesare ridicării bastioanelor. Gabriel Bethlen va reamenaja sălile interioare ale castelului, va construi loggiile de pe latura de sud a castelului în stil italian, deschise spre curtea interioară pe arcuri a şase pile de zidărie masive şi impunătoare. Ferestrele curţilor interioare au ancadramente simple, dar elegante, intrările de pe loggie au samblaj sculptat în meplat sau în relief cu motive renascentiste. Gustul estetic al acestui principe, influenţat de Renaşterea italiană (a adus din Italia arhitecţi şi meşteri sticlari din Murano care vor lucra pentru curtea princiară de la Făgăraş), a insuflat eleganţă şi frumuseţe unei construcţii mai mult militară decât utilitară.

Lucrările de modernizare au continuat şi sub Gheorghe Rakóczi, principele Transilvaniei între 1631-1648, când sunt podite cele patru bastioane, este contruit corpul de gardă, lipit de partea nordică a turnului porţii; tot acum este pietruit şi şanţul cetăţii, care în caz de atac îşi putea tripla volumul de apă, sunt reparate podurile de acces – cel de pe latura de est şi de pe latura de nord.

Din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, ultimii proprietari nu mai întreprind lucrări de amploare, ci doar operaţiuni de reparaţii şi întreţinere.  Trecerea Făgăraşului în proprietate austriacă, în 1696 şi transformarea în garnizoană a însemnat începutul unei perioade de degradare surprinsă şi în inventarul din 1726. Servind unor scopuri militare, castelul şi cetatea de la Făgăraş îşi pierd eleganţa şi măreţia de odinioară.

Între 1918 şi 1948 a fost garnizoană a armatei române. Din 1918 până în 1923, aici a fost lagăr pentru ruşii albi, presa vremii consemnând donaţiile pe care regina Maria le-a făcut pentru aceştia. În anul 1939, polonezii şi-au găsit în cetate un refugiu.
Între anii 1948-1960, cetatea Făgăraşului a fost transformată în închisoare pentru deţinuţi politici, iar după anul 1960, cetatea va fi dezafectată şi vor începe vaste lucrări de restaurare care au vizat redarea aspectului de castel fortificat din perioada de glorie a secolului al XVII-lea. 
Măreaţă şi impunătoare, cetatea Făgăraşului, pe care Nicolae Iorga o considera una din ,,podoabele ţării”, îşi aşteaptă liniştită ,,recunoaşterea îndrăzneţelor fapte ale trecutului”.